Biserica organizează proiecte de diferit gen în cooperare cu alte organizaţii non-guvernamentale.
De exemplu voluntarii participă activ la proiectele de: salubrizare a solului, lucru la orfelinate şi casele de bătrîni.
Proiectul de salubrizarea solului din Valea Trandafirilor
Proiectul „Ziua Globală a Serviciului Tineretului”
23.8.09
BISERICA ŞI FAMILIA
Căsătoria şi familia sunt cele mai importante taine ale vieţii omului, piatra de temelie a întregii structuri sociale şi, baza lor trebuie să fie dragostea adevărată. Biserica este compusă atât din perechi căsătorite, cât şi din tineri necăsătoriţi.
În cadrul bisericii există tradiţia Binecuvântării căsătoriilor. Binecuvântarea este o ceremonie solemnă, festivă care aminteşte ritualul cununiei sau, mai exact, al logodnei, însă poartă o semnificaţie foarte adâncă. Esenţa ceremoniei constă în faptul că biserica, prin fondatorul său Moon Sun Myung, îi binecuvântează pe oamenii care doresc să creeze o familie sau sunt deja căsătoriţi pentru o căsnicie bazată pe fidelitatea conjugală şi pe principiile slujirii societăţii şi lui Dumnezeu. Doritorii de a participa la ceremonia Binecuvântării, care nu au fost căsătoriţi anterior, doresc să primească recomandarea Reverendului Sun Myung Moon în privinţa celui mai bun candidat de a le deveni soţ.

CINE SÎNTEM
Biserica Unificării este o instituţie non-guvernamentală, publică, non-profit, cu un caracter religios, fiind înregistrată pe data de 15 mai 2008 de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova.
Scopurile:
De a împărtăşi în comun credinţa creştină.
De a predica învăţătura principiilor organizaţiei religioase.
Răspîndirea modelului familiilor ideale centrate pe Dumnezeu.
Obiectivele :
• De a petrece slujbe religioase, a adunării pentru rugăciune şi altor ceremonii;
• De a organiza şi desfăşura conferinţe, seminare şi de a preda lecţii;
• De a organiza centre spirituale consultative şi cursuri pentru a studia Biblia şi Principiul Divin;
• De a desfăşura activităţi de binefacere prin primirea şi distribuirea ajutorului umanitar.

TEMELIILE
Originar, biserica este fondată de către cuplul coreean reverendul Moon Sun Myung şi d-na Moon Han Hak-Cha. Prima biserică a fost fondată oficial pe data de 1 mai 1954 în Seul, capitala Coreei de Sud. Poartă numele de Biserica Unificării deoarece are ca scop să unească oameni de diverse religii, prin intermediul cărora să rezolve problemele stringente ale societăţii: desfrîul sexual, problema drogurilor, conflictele de diferit gen, destrugerea institutului familiei ş.a.
Cuplul Moon este exemplul de familie ideală avind 13 copii împărtăşind aceleaşi pricncipii şi îndeamnă pe toţi spre construirea familiilor trainice bazate pe dragostea adevarată în centru cu Dumnezeu. Reverend Moon şi familia sa trăiesc pentru binele omenirii necondiţionat cu dragoste adevărată în suflet, dorinţa lor fiind ca omenirea să devină ofamilie în centru cu Dumnezeu.

Subscribe to:
Posts (Atom)